Adăugarea și gestionarea gig-urilor

Adăugarea unui gig se face prin accesarea link-ului “Adaugă gig” din cadrul ecranului principal și completarea formularului dedicat:

  • Departamentul - reprezintă tipul gig-ului:

    • FoH (Front of House) - gig-uri dedicate job-urilor de servire: ospătar, barman, food runner, ajutor ospătar, etc.

    • BoH (Back of House) - gig-uri dedicate job-urilor în bucătărie chef, bucătar, personal vase, etc.

    • Extra - gig-uri dedicate job-urilor conexe: hostess, promotor, brand endorser, event staff, etc.

  • Giggers - numărul de persoane de care ai nevoie;

  • Shift - numărul de ore aferente gig-ului respectiv;

  • Plata - remunerația aferentă Gigger-ului pentru serviciile prestate; Plata se poate face fie pe oră sau pe gig.

  • Titlul - scurtă descriere a gig-ului, ex. “Ospătar eveniment privat”;

  • Descriere - informații privind gig-ul, cerințele de uniformă sau alte informații relevante.

  • Data și ora - data și ora de începere a gig-ului. Gig-ul poate fi postat cu minim 4 ore înainte de începere.

După completarea formularului, vei fi direcționat către ecranul de confirmare unde vei putea verifica acuratețea informațiilor și tariful perceput de Gigs pentru gig-ul respectiv.

Tarifarea de către Gigs se va face conform Termenilor și condițiilor de utilizare și conform contractului dintre Gigs și locație.

În urma postarii gig-ului, vom selecta giggeri potriviți și le vom trimite o notificare cu informațiile gig-ului tău, iar aceștia vor avea  opțiunea de a se înscrie sau nu pentru gig-ul respectiv.

Pentru a vedea și confirma giggerii înscriși, trebuie sa navighezi către ecranul gig-ului respectiv pe care îl poți accesat din lista gig-urilor active.

Modificarea gig-ului

Anumite informații despre gig-ul tău pot fi modificate în cazul în care ai observat o greșeală. Totuși, modificările pot duce la anularea giggerilor confirmați și penalizări conform termenilor și condițiilor de utilizare. 

Te rugăm să folosești aceasta funcție în cazuri strict necesare.

Anularea gig-ului

În cazul în care ești nevoit să anulezi un gig, o poți face prin accesarea meniului “···” și accesând opțiunea “Anulează gig-ul”. 

Atenție! Anularea unui gig poate duce la penalizări conform termenilor și condițiilor. Te rugăm sa folosești această funcție în cazuri strict necesare.

Confirmarea gig-ului.

După finalizarea gig-ului, vei putea oferi un rating “thumbs up/down” fiecărui gigger participant și vei putea închide gig-ul respectiv, prin accesarea link-ul “Închide gig-ul”.